7 august 2020

Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD. Congres, în 22 august

dâncu

Sociologul Vasile Dâncu este președintele interimar al Consiliului Național al PSD. Decizia a fost luată joi în Comitetul Executiv al partidului, la propunerea lui Marcel Ciolacu. Congresul PSD e anunțat pentru data de 22 august.

În ședința CEx au fost 48 voturi pentru şi un vot împotrivă. Întrebat de ce Vasile Dâncu este omul potrivit pentru această funcție, Marcel Ciolacu a răspuns: „Domnul Dâncu e un om de stânga, e un om respectat, a fost şi vicepremier. Preşedintele Consiliul Naţional coordonează toate forurile partidului. E o un fel de reformă în partid”. Vasile Dâncu s-a reînscris în PSD anul trecut, în organizația Bistrița Năsăud.

CEx-ul PSD a decis, joi, și începerea demersurilor pentru organizarea congresului partidului. Data propusă este 22 august. „Am pornit procedurile interne de a avea loc acest congres. Mai mult, am trimis o adresă la domnul Arafat şi aştept un răspuns care sunt condiţiile pentru a organiza acest congres. Vom vedea dacă Congresul va putea fi ţinut pe data de 22 august”, a mai spus Ciolacu. (sursa foto: www.bistriteanul.ro)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: