Val de poluare la Timișoara. Oficial, Calea Șagului are cel mai rău aer din oraș

poluare

În Calea Șagului se respiră, în aceste zile, cel mai rău aer din Timișoara. O spun măsurătorile oficiale, conform cărora depășirile la pulberile în suspensie sunt foarte mari. Primarul Nicolae Robu insistă, de ceva timp, că Timișoara stă bine la capitolul aer curat. Ba chiar cel mai bine din această parte a Europei.

Cele cinci stații de monitorizare a calității aerului din Timișoara indică, în aceste zile, o realitate care… se vede cu ochiul liber. Mai ales seara, când deasupra orașului plutește un fel de ceață. Doar una din stații este în zona „verde”, la categoria „foarte bun”. Restul variază între „foarte rău” și „rău”. Datele pot fi consultate în timp real, pe site-ul care adună toate cele peste 100 stații de pe toată suprafața României, care alcătuiesc Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA).

„Cod roșu” în Calea Șagului

Cel mai rău – adică „foarte rău”, în termeni oficiali – este la stația TM-1, în Calea Șagului, unde depășirile sunt critice la indicatorul PM10, care măsoară pulberile în suspensie. Este, de altfel, indicatorul la care nu este voie să avem, ca oraș, mai mult de 35 de depășiri pe an / stație. La stația TM-2, aflată în curtea Liceului Pedagogic, la TM-3, de la Carani, și la TM-5, în Calea Aradului, stăm doar „rău”, depășirile fiind și aici mari la PM10. Doar la TM-4, situată pe Bd. Liviu Rebreanu, pe un teren viran lângă biserică, situația este „foarte bună”.

Timișoara stă cel mai bine în această parte de Europă

Nu mai departe de acum o săptămână, primarul Nicolae Robu lăuda calitatea aerului din Timișoara. „Suntem singurul oraș din România scos de pe lista de infringement, pentru progresele pe care le-am făcut în ceea ce privește calitatea aerului. Nu suntem mulțumiți, continuăm campania pentru aer curat în Timișoara. Faptul că am fost scoși de Comisia Europeană de pe lista neagră este o performanță. OMS, cu tehnologiile cele mai avansate, măsoară calitatea aerului, publică acele clasamente, unii le contestă. Eu le-am făcut? M-a întrebat pe mine cineva despre calitatea aerului în Timișoara? Nu. Sunt măsurători făcute automat pe toată planeta, cu tehnologiile cele mai avansate, și se întocmesc acele clasamente de Organizația Mondială a Sănătății, instituție respectabilă (…) Și chiar pentru toată această parte de Europă Timișoara stă cel mai bine”, declara edilul.

El își bazează afirmațiile pe datele existente pe site-ul breathelife2030.org, al unei campanii mondiale pentru aer curat, afiliat la Organizația Mondială a Sănătății, UN Environment, Banca Mondială și Climate & Clean Air Coalition. Măsurătorile de aici se referă însă numai la indicatorul PM2,5, mai mic decât PM10, singurul măsurat de autorități și la care nu avem voie să avem depășiri.

Veți vedea că în permanență am spus că un oraș ca Timișoara, foarte complex, nu e ușor de gestionat. Trebuie gândit în ansamblul său. Degeaba spui că vrei să reduci poluarea, dacă ții mașinile în ambuteiaje. Când mașinile pornesc și opresc la fiecare câteva secunde, se produce o poluare extraordinară, de toate felurile. Se degajă praf… când optimizezi traficul, tu reduci și poluarea.
Primarul Nicolae Robu

Pâclă deasupra Timișoarei

Una peste alta, vineri, 18 octombrie, un apel la 112 care vorbea despre o pâclă deasupra Timișoarei a trimis ccomisarii Gărzii de Mediu să verifice stațiile de monitorizare a calității aerului. „Datorită calmului atmosferic și temperaturilor ridicate din ultimele zile nu este favorizată dispersia poluanților în atmosferă, ceea ce determină remanența acestora la nivelul solului, sursele fiind cumulate (trafic rutier, incendii vegetație, funcționare centrale termice, activități industriale, etc)”, explica situația comisarul șef Alina Călușeru. În această perioadă, tot centrul Timișoarei este în șantier. Teoretic, toate mașinile care intră sau ies de acolo ar trebui să fie spălate pe roți, iar cele care transportă materiale de construcție ar trebui să fie acoperite cu prelate.

Comisia Europeană a declanșat, în 2011, procedura de infringement pentru cinci zone din România, printre care și Timișoara. De vină era poluarea cauzată de pulberile în suspensie. Timișoara a scăpat în 2013, după ce autoritățile au luat măsurile recomandate de CE. În 2018, în octombrie și noiembrie, Timișoara a avut mai mult de 5 depășiri pe lună, maximul permis în UE, penrtu PM10, la stațiile TM1 și TM5.

About Post Author