Turul României la ciclism, ediția 2020, începe la Timișoara

ciclism

Ediţia din acest an a Turului ciclist al României va avea loc în perioada 8-13 septembrie. Federaţia Română de Ciclism a anunțat că startul se dă, în acest an, la Timișoara.

Ediţia a 53-a a Turului României este una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei şi cel mai important eveniment sportiv internaţional din România. Cursa îşi propune să adune la start aproximativ 20 de echipe de ciclişti ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României.

„Turul României se va desfăşura şi în acest an, deşi aveam emoţii legate de organizarea acestuia, în contextul actual. Am pregătit un traseu spectaculos, în cinci etape, care trece şi prin Transfăgărăşan. Nu doar că ne dorim să promovăm România, dar ne propunem să încurajăm cât mai mult şi spiritul de echipă, forţa şi curajul în depăşirea propriilor limite”, a declarat preşedintele Federației Române de Ciclism, Eduard Novak.

Nu se știe dacă va putea fi organizată cursa cu spectatori. Competiţia va respecta toate reglementările medicale de prevenţie şi protecţie în vigoare.

Turul României 2020 va debuta cu o cursă-prolog în Timişoara. Urmează cinci etape: Timişoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureş – Lacul Sf. Ana, Braşov – (Transfăgărăşan) – Curtea de Argeş. Etapa finală se va desfăşura la Bucureşti.

About Post Author