3 august 2020

Tinerii artiști din Timișoara pot câștiga o excursie în Italia. Dar nu se știe până când pot înscrie la concurs

art united

Concurs pentru tinerii artiști, care pot câștiga până la 500 de euro, dar și o excursie în Italia. E organizat de Primăria Timișoara, însă nu se știe până când se fac înscrierile.

Cu ocazia Zilei Timişoarei, Primăria Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design a UVT, Muzeul de Artă, Uniunea Artiștilor Plastici, Liceul de Arte Plastice, Confindustria România, Asociatia Fucina italica Griselini și Junior Chamber International, pune la cale o expoziție-concurs pentru tinerii artiști.

ART United are loc în perioada 31 iulie – 3 august. „În splendidul decor al Pieței Unirii, într-o atmosferă de jazz, muzică clasică și ambientală, vom putea admira lucrările artiștilor participanți la competiție timp de 4 zile consecutive, iar asociația artiștilor plastici Romul Ladea va organiza un vernisaj, cu lucrările membrilor, la galeria Bastion”, transmite PMT. Concursul se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din toate departamentele și formele de învățământ de artă și design.

Juriul va acorda trei premii: premiul III – 300 de euro, premiul II – 500 de euro și premiul I – o excursie (la alegere) la Florența, Milano sau Roma și oportunitatea de a expune lucrarea la Muzeul de Artă Timișoara pentru 30 de zile. În cazul în care restricțiile de călătorie impuse de pandemie se vor menține pentru mai mult timp, câștigătorul premiului I ar putea primi contravaloarea în bani.

Înscrierile la concurs se pot face până joi, 30 iulie, se precizează în comunicatul trimis de PMT. Potrivit Biroului Organizare Evenimente, „înscrierile se fac pe grupul de facebook «Concurs ART united 2020», iar regulamentul se găsește pe pagina de facebook «ART united»”. Grupul nu există așa, ci doar sub forma „Concursul ART united 2020”. Potrivit acestui grup, data limita de înscriere este vineri, 31 iulie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: