20 ianuarie 2021

Scutiri de taxe și impozite pentru terase, la Timișoara. Încă se caută varianta potrivită

terase

Primăria Timișoara ia în considerare unele reduceri de taxe și impozite pentru proprietarii de localuri și terase. Se lucrează la un proiect în acest sens, care va trebui să treacă de votul consiliului local. Terasele ar putea fi deschise de la 1 iunie, iar primarul propunea și o posibilă extindere a acestora.

Reprezentanții sectorului Horeca au ajuns la o înțelegere cu guvernul în ceea ce privește redeschiderea teraselor și a localurilor. Planul convenit cu premierul Ludovic Orban prevede, în prima fază, deschiderea teraselor, la 1 iunie. Urmează, în 15 iunie, deschiderea parțială în interior a restaurantelor și cafenelelor, iar de la 1 iulie, relaxarea totală. Evident, totul depinde de evoluția numărului de cazuri active de coronavirus.

Chiar înaintea de ridicarea stării de urgență, primarul Timișoarei spunea că terasele ar putea fi deschise, dar în condiții speciale. „Am în cap o mulțime de măsuri care pot fi luate astfel încât riscurile de contaminare să fie foarte mici. Mesele trebuie să fie mai distanțate și la o masă să nu poată sta decât 3 oameni sau cei care vin împreună din aceeași familie sau echipă de socializare”, declara acesta. Edilul șef afirma că are în vedere și anumite facilități pentru comercianți: scutirea de taxa de ocupare a domeniului public și chiar posibilitatea ca aceștia să-și extindă terasele.

Direcția Fiscală caută soluții

Dacă, din punct de vedere medical, totul merge bine și numărul de cazuri de coronavirus nu crește, în mai puțin de două săptămâni, terasele din Timișoara s-ar putea redeschide. Cum vor fi ajutați comercianții? Încă se lucrează la asta. „La Direcția Fiscală este în lucru un proiect de hotărâre, care să prevadă anumite facilități fiscale, care să intre în vigoare în acest an. Legea permite unele astfel de modificări. De îndată ce va fi gata, proiectul va intra în plenul consiliului local”, spun reprezentanții PMT.

Cei de la Direcția Fiscală a PMT studiază Ordonanța 69, care se referă și la ocuparea domeniului public, și la reduceri la impozitul pe clădiri. „Ordonanța 69/2020 aduce modificări la Codul Fiscal. Ea permite permite consiliului local să reducă impozite pe clădiri, taxa pe clădiri și taxa pentru ocuparea domeniului public”, spune Adrian Bodo, șeful Direcției Fiscale. O decizie de reducere a a impozitelor poate fi luată până în 15 august, scutirile putând fi aplicate retroactiv.

S-ar putea renunța totuși la ideea referitoare la extinderea teraselor. „Acest lucru urmează să fie discutat. Mai ales în condițiile în care, de la 1 iulie, ar putea interveni relaxarea totală în sectorul ospitalității”, ne-au mai declarat reprezentanții PMT.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: