3 august 2020

Ruina de Bastion de pe Calea Aradului se face galerie de artă

bastion

Încă un spațiu cultural ultracentral la Timișoara. După ani buni de nepăsare, primăria și-a amintit că deține bucata din Bastion, de peste de drum de Parcul Botanic. Acum vrea să transforme ruina.

Puțini timișoreni, și probabil doar dintre cei din același „film” își amintesc că, pe vremuri, în ruina de zid al cetății de pe drumul spre actualul mall se vindeau pensule, pânze și vopseluri pentru artiști. A fost, de altfel, ultima activitate care s-a defășurat acolo. Clădirea, cotropită acum de buruieni și cu puținele ferestre sparte, s-a transformat în coș de gunoi și adăpost de boschetari. A fost lăsată în paragină ani la rând, fără să-i pese cuiva.

Dacă v-ați întrebat vreodată cui aparține ea, răspunsul e simplu: proprietarul este Primăria Timișoara. Care și-a adus acum aminte că există și, pe repede înainte, vrea să facă, în sfârșit, ceva acolo. Pe ordinea de zi a viitorului plen este un proiect privind „aprobarea funcționalității de galerie de artă a imobilului situat în Timişoara, Cl. Aradului, jud. Timș, identificat prin CF 434255-C1”.

Solicitarea vine din partea Serviciului Unitate de Implementare Proiecte de Infrastructură pentru Cultură – SUIPIC, condus de Sanda Greblă. Motivația derivă din „aprobarea candidaturii Municipiului Timişoara şi a angajamentului de susţinere financiară în perioada 2017-2022 pentru participarea Municipiului Timişoara la acţiunea Uniunii Europene «Capitală Europeană a Culturii» pentru anul 2021 în România”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: