Robu, trimis în judecată de DNA: Dacă simt că timișorenii mă vor ca primar, candidez în orice condiții

robu

Nu se simte vinovat cu nimic în dosarul de la DNA. Primarul Nicolae Robu spune că este cinstit și corect și că… va candida pentru un nou mandat „în orice condiții”. Dar asta numai dacă va simți că timișorenii vor încă patru ani de administrație Robu.

Trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, alături de alte opt persoane, primarul Nicolae Robu, aflat în concediu, a digerat destul de greu informația. El susține că nu are nicio vină și că nu știe prea multe despre acest subiect.

„Nu-i cunosc pe cei cărora li s-au vândut, nimeni nu a vorbit cu mine despre acest subiect. Drept urmare, nu mă simt vinovat cu nimic. Nu am conștiința încărcată cu nimic. Cei în cauză susțin că s-au bazat pe hotărâri judecătorești. Dacă cineva a greșit să dea socoteală. Eu nu am niciun folos, nu am știut că e ceva în neregulă, ca să fie clare lucrurile. Am conștiința împăcată 100%. Îmi pică foarte greu, pentru toată viața am fost cinstit și corect. Mă trezesc acum trimis în judecată! Asta este. Sper ca instanța să judece corect și nu mă simt vinovat cu absolut nimic”, a declarat edilul, într-o intervenție pentru Radio Timișoara.

Personajul negativ numărul 1 al României este primarul Timișoarei, Nicolae Robu! Bravo! Un om care s-a ridicat pe picioarele lui, părinții mei au fost țărani… Eu am muncit ca să ajung profesor universitar, conducător de doctorat, prorector, rector, Doctor Honoris Causa în Franța, primar… pentru toate am muncit. Și lumea m-a apreciat pentru muncă și pentru corectitudine. Acum apar pe toate posturile ca fiind ultimul om…
Nicolae Robu, despre trimiterea în judecată de către DNA

Robu: Nu sunt nici măcar acuzat de corupție

Întrebat cum îi va afecta noul statut de inculpat, Robu spune că nu e acuzat de corupție. Vă reamintim, în 2016, actualul președinte al PNL și premier, Ludovic Orban, s-a retras din cursa pentru Primăria București, după ce a fost inculpat de DNA și pus sub control judiciar, pentru presupuse fapte de corupție. Criteriile de integritate ale partidului nu-i permiteau lui Orban să candideze. Ulterior, actualul premier a fost achitat.

Robu însă nu pare să ia considerare o retragere. „Eu nu sunt nimic măcar acuzat de corupție. Nu am luat și n-o să iau niciodată niciun cât de negru sub unghie, cum se spune în popor. Eu muncesc pentru tot ce am și, de fapt, se vede ce acumulări am. Sunt din clasa de mijloc, în partea de jos a clasei de mijloc, după atâția ani de muncă și funcții înalte. Pentru că am fost cinstit toată viața”, explică acesta.

Dacă Timișoara îl vrea, candidează în orice condiții

Liberalul anunță și că va candida pentru al treilea mandat. „Voi judeca după pulsul pe care îl voi simți de la cetățeni. Dacă voi simți că cetățenii mă vor ca primar, voi candida în orice condiții. Dacă voi simți că cetățenii nu mă vor, că sunt nemulțumiți de mine… Există mecanisme, eu o simt în stradă în primul rând, dar sunt și mecanismele de sondare… Sigur, îmi văd de viața mea și Timișoara își urmează cursul ei. Asta e. Nu m-am născut primar. Eu m-am dăruit toată viața pentru tot ce am asumat și ca primar. Nu mi-e rușine, ba chiar mă mândresc cu ce am lăsat în urma mea”, a mai declarat Nicolae Robu.

„Lăsând modestia la o parte, m-am bucurat mereu de aprecierea celor care m-au cunoscut direct (…) Oamenii au discernământ și au înțeles ce înseamnă omul Robu și ce înseamnă profesorul Robu, prorectorul Robu, rectorul Robu, primarul Robu. Oamenii au înțeles ei, cu mintea lor, cu inima lor, și au judecat (…) Cred că nu am dezamăgit pe nimeni care m-a cunoscut până la vârsta asta. Pe nimeni nu am dezamăgit niciodată, am muncit din greu și am tras cu stil kamikaze ca să fac ceea ce am promis, ca să dau satisfacție celor care și-au pus speranțe în mine”, a conchis primarul Timișoarei.

About Post Author