18 ianuarie 2021

Reunire cu multe nume noi la Poli Timișoara. Daminuță, din nou în alb-violet

poli timișoara

Poli Timișoara s-a reunit marți, sub conducerea lui Silviu Bălace şi Răzvan Ionilă, în apropierea stadionului „Dan Păltinişanu”, la baza Lemon.

Aproape 20 de jucători au răspuns „prezent” la apel, alţi patru urmând să se alăture lotului în următoarele zile. Echipa va începe antrenamentele miercuri, 22 ianuarie, la baza „Adrian Stoicov”, după vizita medicală.

Printre noutăţile faţă de turul acestui sezon, spune site-ul oficial al clubului, se numără o serie de jucători care au mai evoluat în alb-violet: Sebastian Foca, Cristian Daminuţă, Dănuţ Bilia, Darius Buzdugan, Marius Staicu şi Cristian Murariu. Alături de ei va fi prezent la reunirea lotului şi portarul Markos Gakos, ultima oară la Ghiroda şi Giarmata Vii.

Au absentat Sebastian Velcotă, Lucian Oprea, Nafi Iseini şi Octavian Mosoarcă, ale căror situaţii vor fi clarificate în zilele următoare, aceștia având oferte de la echipe din Liga 2 sau Liga 3, mai bine cotate decât Poli Timișoara, care se chinuie să evite retrogradarea, în caz că echipa nu va fi desființată, din cauza problemelor financiare. Cristian Podină, un alt fotbalist de perspectivă din lotul alb-violeților, a ales să evolueze pentru CSC Dumbrăviţa.

Lotul prezent la reunire:
M. Gakos, R. Popeț – S. Foca, C. Daminuță, D. Bilia, S. Sporin, B. Turdean, O. Tașcă, A. Chiriac, C. Țărțău, D. Dorobanțu, A. Dobrincu, A. Sevici, D. Buzdugan, A. Daminescu, M. Buga, F. Toboșaru, S. Românu, M. Staicu
Vor mai veni R. Popa, A. Dincă, C. Mitre, C. Murariu.

Foto: acspoli.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: