5 iulie 2020

PSD Timiș, despre alegerile de la PMT. Ce au învățat social-democrații din ultimul scrutin

psd timiș

PSD Timiș se pregătește să anunțe oficial candidatul la Primăria Timișoara. E pasul următor, de la intenția din martie, la certitudinea de cu trei luni înainte de alegeri. Altfel, se poartă discuții și cu Pro România, dar nici Titu Bojin n-ar fi de trecut cu vederea.

Mai sunt trei luni până la alegerile locale, iar PSD Timiș nu are încă asumat un candidat pentru Primăria Timișoara. Problema va fi rezolvată în câteva zile, anunță președintele filialei, Alfred Simonis.

„Vă pot garanta faptul că cel care va fi candidatul PSD sau susținut de PSD va fi cel care se va bate de la egal la egal cu Nicolae Robu pentru funcția de primar al municipiului Timișoara. Timișoara nu cred că are nevoie de experimente în acest moment. E important pentru municipiul Timișoara ca un om care cunoaște administrație și a mai condus la viața lui niște lucruri, niște instituții să fie cel care va fi viitorul primar”, explică Simonis.

Ce a învățat PSD din ultimele alegeri

Interesantă este însă viziunea actualei conduceri a PSD Timiș. Potrivit acesteia, notorietatea ca membru PSD s-ar putea să nu fie de ajuns pentru a câștiga. „Cred că PSD a învățat din ultimele alegeri faptul că un membru PSD extrem de cunoscut ca fiind membru PSD s-ar putea să nu convingă numărul suficient de alegători pentru a câștiga alegerile. Or, în acest moment, nu mai e vorba de orgoliul de partid pe care îl am eu sau colegii mei. E vorba de interesul acestui oraș și ca Nicolae Robu să plece, pentru că a fost un primar mediocru. Dar, în același timp, să ne asigurăm că cine vine după el nu vine să facă un dezastru și mai mare”, a mai declarat Alfred Simonis.

Candidatul la PMT va fi anunțat probabil săptămâna viitoare. În luna martie, PSD Timiș vorbea despre o eventuală susținere a independentului Adrian Orza. „Am discutat și cu dl Orza, am discutat cu mai multe persoane. (…) Am discutat cu mai mulți potențiali, pe care i-am și măsurat. E firesc în an electoral. Am discutat și cu Pro România, sunt foștii noștri colegi. Am discutat orice variantă care ne face câștigători și care oferă șansa acestui oraș să se dezvolte eficient”, afirmă președintele PSD Timiș.

Social-democrații vizează un scor mai mare decât la alegerile precedente. Călin Dobra va fi candidatul partidului la CJ, dar PSD n-ar spune „nu” la intrarea în echipă a lui Titu Bojin. „Cred că domnul Bojin ar fi un câștig pentru echipa care se va prezenta la alegeri pentru Consiliul Județean Timiș. Dar nu voi încerca să impun pe nimeni, în nicio echipă”, conchide Simonis. Bojin și-a anunțat pe Facebook intenția de a candida la președinția CJ. Din partea cui nu e foarte clar.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: