27 noiembrie 2020

Pro România sprijină USR PLUS pentru majoritate la Dumbrăvița

pro românia

Pro România susține USR PLUS la Dumbrăvița, astfel că primarul Horia Bugărin și-a asigurat, cel puțin teoretic, majoritatea simplă. În aceste condiții, e foarte probabil că și viceprimarul va fi tot de la USR PLUS.

În 27 septembrie, USR PLUS a câștigat de o manieră categorică alegerile în comuna Dumbrăvița. Horia Bugărin a devenit primar cu aproape 45% din voturi, iar formațiunea pe care o reprezintă a reușit să trimită în CL 8 oameni. Celelalte posturi de consilier se împart astfel: PNL – 4, Alianța pentru Dumbrăvița – 3, UDMR – 1 și Pro România – 1.

Adrian Pau, coordonatorul organizației Timiș a Pro România, anunță acum sprijin total pentru Horia Bugărin. „Primarul ales a câștigat detașat alegerile în fața contracandidaților săi, iar USR a obținut nu mai puțin de 8 mandate de consilieri. Consider că Horia Bugarin are tot dreptul de a-și alege viceprimarul cu care dorește să lucreze în următorii 4 ani. Pro România Timiș va susține demersul primarului ales, acesta fiind un gest simbolic, nu unul venit în urma unor negocieri. Votul dumbrăvițenilor trebuie respectat, așa este democratic”, a transmis Pau.

La finele săptămânii trecute, liberalii anunțaseră că USR PLUS nu a fost de acord să le ofere niciun post de „vice” în cele trei localități în care au primar. „Nu au vrut să ne dea niciun viceprimar (…) Le-am oferit să facem un schimb între Dumbrăvița și Giroc și au refuzat”, declara Alin Nica.

Acum, cu votul Pro România, USR PLUS are asigurată la Dumbrăvița majoritatea în CL și, deci, își poate instala, teoretic, și viceprimarul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: