19 ianuarie 2021

Poliția Locală Timișoara are POS la sediu. Amenzile se pot plăti cu cardul

poliția locală

Poliția Locală intră în secolul XXI. Are POS, așa că, la sediul de lângă Gara Mică, amenzile vor putea fi plătite cu cardul. Și numai cu cardul, pentru că acolo se renunță la plata cash.

„Poliția Locală Timișoara continuă să ia măsuri de eficientizare a activității pe toate liniile, principalul scop fiind acela de a veni în sprijinul cetățenilor. Astfel, începând de astăzi (vineri, 8 ianuarie – n.r.), persoanele care trebuie să achite contravaloarea sancțiunilor contravenționale beneficiază de posibilitatea plății cu cardul bancar a acestora, chiar la sediul Direcției Poliția Locală Timișoara, de pe str. Avram Imbroane nr. 54”, a anunțat PLT.

„Înnoirea” a fost posibilă grație unei colaborări cu Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara și diferite unități bancare. Un alt amănunt, însă unul foarte important: „Precizăm faptul că plata se va putea face la sediul Poliției Locale doar cu ajutorul cardului, nu și numerar”.

Cei care au fost prinși pe picior greșit pot plăti amenzile la casieria PLT, de luni până vineri, între orele 8,30 și 21,30.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: