Peste 100 de migranți, opriți înainte să intre în România dinspre Serbia

migranți

Surpriză vineri după-amiază, pe fâșia dintre Serbia și România. Un grup masiv de migranți a fost oprit înainte să încerce să intre în țară.

Vineri după-amiază, polițiștii de frontieră de la Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au făcut verificări în teren. În dreptul localității Lățunaș au avut o surpriză. „Cu ajutorul aparaturii din dotare, pe teritoriul Republicii Serbia a fost identificat un grup de peste 100 de migranți care se îndreptau înspre frontiera comună cu România, în scopul intrării ilegale în țara noastră”, a transmis Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră români și-au anunțat imediat colegii din Serbia, reușind astfel să împiedice grupul de migranți să pătrundă în România. În acțiunea de supraveghere a zonei ei au beneficiat și de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație. Măsurile de supraveghere din zonă vor fi intensificate.

About Post Author