19 ianuarie 2021

„Omul de zăpadă” sau cum s-a reinventat Impact Music Project, după mai bine de 30 de ani / VIDEO

omul de zăpadă

În prag de Crăciun, iubitorii de muzică primesc un cadou. O piesă scrisă acum peste 30 de ani prinde viață într-un videoclip al unei formații care s-a reinventat.

Piesa se numește „Omul de zăpadă” și a fost înregistrată de formația timișoreană Impact Music Project. Aceasta are o poveste interesantă. Înființată în 1980, sub numele de Impact și după un parcurs muzical în care au avut loc mai multe schimbări de componență și de stiluri muzicale, s-a destrămat în 1987, după ce doi membri au fugit din țară. În ultimii ani, din trupă au făcut parte Zoltan Lengyel (clape, vocal), Dan Pavel (chitară), Christian Podratzky (bas) și Valentin Potra (tobe).

Cei patru au înregistrat pe o casetă toate piesele și ideile de la vremea respectivă. Anul 2020 i-a făcut să se gândească la acel moment. „În primăvara acestui an m-am gândit că a sosit momentul să concretizăm cât mai mult din ce am înregistrat atunci. Am stabilit o piesă cu care să începem și am hotărât să ne întâlnim în Germania pentru repetiții și înregistrări“, spune Vali Potra.

După 33 de ani de pauză, formația a intrat într-un studio din orașul Muenster. Prima melodie din viitorul album este „Omul de zăpadă“, care are și un videoclip. „Am reușit să adun o echipă din care au făcut parte un actor renumit (Costa Tovarnisky), o trupă de dans talentată (White Steps Academy) și alți oameni deosebiți”, mai spune Potra.

Membrii formației Impact Music Project sunt Zoltan Lengyel (compoziție, clape, Germania), Dan Pavel (chitară, Franța), Christian Podratzky (bas, Germania), Vali Potra (tobe, membru al trupei Blazzaj, colaborator în alte proiecte muzicale). Invitatul lor a fost Johnny Kui (voce, membru al trupei Dincolo De Ziduri).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: