18 ianuarie 2021

O singură ofertă la licitația pentru bazin de înot de 2 milioane de euro la Jimbolia

bazin de înot

Primul bazin de înot din cele opt anunțate, de acum câțiva ani, de CJ Timiș ar putea avea foarte curând constructor. Firma care trebuie să refacă Fântâna cu Pești este liderul asocierii care a depus unica ofertă la licitație.

În 2017, fostul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, anunța că instituția vrea să construiască în toate orașele din județ câte un bazin de înot. Primăriile din Buziaș, Ciacova, Deta, Făget, Gătaia, Jimbolia, Recaș și Sânnicolau Mare au pus la dispoziția CJ terenurile pentru astfel de investiții. Era vorba despre câte un complex sportiv cu bazin acoperit de 25 de metri, vestiare, spații administrative și gradene cu 100-150 de locuri. Construcția era estimată să înceapă în 2018 pentru primul dintre ele.

Proiectul pilot se va face la Jimbolia și, dacă totul merge bine, până la finele lui 2020, ar trebui să aibă și un constructor. Licitația pentru proiectare și execuție are o ofertă din partea unei asocieri de trei firme. Este vorba despre JDA Consult, în calitate de lider, avându-i ca asociați pe cei de la Vast Inkomen și CIV Group. Oferta este acum în evaluare.

Costă în jur de 2 milioane de euro

„Proiectul este de bazin didactic, dar va fi pus la dispoziția întregii comunități. Va fi un bun public, încurajăm practicarea sportului la orice vârstă. Trebuie spus că vorbim de un proiect-pilot, pe care dorim să-l multiplicăm în mai multe zone din județ. Este important ca toți timișenii să beneficieze de astfel de facilități, în prezent infrastructura sportivă fiind concentrată la nivelul Timișoarei”, spune actualul președinte al CJ, Alin Nica.

Valoarea estimată a lucrării este de 9 milioane lei, la care se adaugă TVA. Din această sumă, 6.4 milioane reprezintă costurile cu instalațiile și construcțiile necesare, iar restul sunt pentru dotări. Banii vin din bugetul CJ. JDA Consult este firma care are contract și cu Primăria Timișoara, pentru reabilitarea Fântânii cu Pești. Șantierul a început în vară, dar a fost oprit aproape imediat, la cererea fostului primar Nicolae Robu, care voia ca trecătorii să poată face poze cu fântâna.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: