3 august 2020

„O intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți.” Cazul gravidei cu Covid adusă de la Arad e „halucinant”

covid

Femeia însărcinată care a murit joi la UPU, la Spitalul Județean Timișoara, ar fi avut o șansă la viață dacă ar fi fost intubată la timp, la Arad. Asta susține Raul Pătrașcu, directorul SCJUT, care consideră cazul „halucinant”.

O arădeancă însărcinată în 28 de săptămâni, confirmată cu Covid-19, a murit joi, la Timișoara, în Urgențele de la Spitalul Județean. Femeia în vârstă de 38 de ani a fost trimisă cu ambulanța de la Arad, încă nu e foarte clar către ce unitate sanitară din Timiș. Cert este că, după patru stopuri cardio-respiratorii, din care unul în mașină, ea nu a mai putut fi resuscitată.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, dr. Raul Pătrașcu, spune că, din punctul său de vedere, tragedia putea fi evitată. „De ce este halucinant cazul? Pentru că, din informațiile noastre, pacienta a ajuns la Spitalul Județean Arad inițial asimptomatică, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă. Nu a fost transferată la Maternitatea Covid-19 din județul Arad. Ea a fost ținută la Spitalul Județean Arad, inițial în Secția de Chirurgie, pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme”, povestește Pătrașcu.

Situația, considerată „halucinantă”

Din acel moment, susține managerul SCJUT, lucrurile au luat o turnură neaștptată. „Când pacienta a început să se decompenseze, a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător. Din informațiile noastre a fost «descoperită» joi dimineață, la raportul de gardă, de către un epidemiolog din cadrul DSP Arad, căruia i s-a transmis că acest caz îi depășește. Acest lucru este halucinant, având în vedere că pacienta ar fi avut o saturație de oxigen de 70%, mult sub limita obligativității intubării, fiind, deci, un caz clasic de ATI. Fiindcă pacienta nu avea probleme ginecologice, dacă ar fi ajuns la noi la timp, am fi internat-o direct pe secția ATI, pentru că exact acolo se face managementul unui caz care se agravează”, mai spune Raul Pătrașcu.

Concluzia medicului timișorean? „O simplă intubare făcută la timp ar fi ajutat la salvarea a două vieți omenești, din care una a unui făt”. Direcția de Sănătate Arad a pornit o anchetă la Spitalul Județean Arad.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: