27 ianuarie 2021

Noul Lenau, liceul de 12 milioane de euro. Ar trebui să fie gata în 2 ani

lenau

Liceu de secol XXI – asta promite, în doi ani, Primăria Timișoara. Vorbim despre viitorul campus Lenau, care va fi ridicat pe strada Popa Șapcă. Va costa 12 milioane de euro și va avea patru corpuri de clădire.

Primăria Timișoara a semnat, vineri, contractul pentru construirea mult promisului campus al Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”. El va fi realizat de asocierea Constructim – Dinu Instal – Ila Vorhaben – Alex-Dia Construct. În 15 zile de la semnarea contractului ar trebui emis ordinul de începere a lucrărilor. Vorbim despre un contract de aproximativ 60 de milioane de lei, cu tot cu TVA, adică aproximativ 12 milioane de euro. Durata de execuție este de 24 de luni.

Proiectul tehnic pentru Campusul Lenau a fost finalizat în urmă cu patru ani. De fapt, este vorba despre patru noi clădiri – Corpul A (D+P+3E+4E retras), Corpul B (D+P+3E), Corpul C (P+3E) și Corpul D (D+P. Înalt). Suprafața construită desfășurată este de aproape 12.000 mp, adică 50 de săli de clasă și alte spații complementare. Inițial, proiectul propus de PMT urma să fie amenajat pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați, în două clădiri separate.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: