27 noiembrie 2020

Nica va fi învestit sâmbătă la CJ Timiș. Fritz și Orban, invitați la ceremonie

alin nica

Anunțată pentru vineri, 23 octombrie, învestirea președintelui CJ Timiș, Alin Nica, a fost mutată o zi mai târziu. Și nu va fi invitat doar primarul Dominic Fritz, ci și premierul Ludovic Orban. Mai e puțin de negociat pentru funcțiile de conducere.

PNL și USR PLUS discută încă pe felul în care vor colabora în mandatul 2020 / 2024. Președintele interimar al liberalilor nu vrea să vorbească acum despre funcții. „Negocierile merg foarte bine, ne întâlnim azi (miercuri -n.r.) să discutăm despre proiectele comune pe Timișoara. Mâine (joi – n.r.) vom avea întâlnirea finală a echipei de negocieri politice. Vrem să finalizăm negocierile cu un document semnat de ambele părți și cred că atunci e cel mai bine să discutăm”, a declarat Alin Nica.

Nica afirmase anterior că PNL vrea ambele funcții de viceprimar la Timișoara. „E prematur să vă spun (despre funcții – n.r.). Am convenit cu partenerii noștri de la USR PLUS să comunicăm unitar și e necinstit din partea noastră să comunicăm informații înainte de finalizarea negocierilor”, spune acum șeful liberalilor. Neoficial, PNL i-ar susține, la viceprimar, pe Cosmin Tabără, iar la vicepreședinte CJ, pe Alexandru Proteasa.

Ceremonia de învestire a noului președine al CJ va avea loc sâmbătă, 24 octombrie. Inițial, ea fusese anunțată pentru ziua de vineri, iar Alin Nica transmisese că va avea un singur invitat, pe primarul Dominic Fritz. „Învestirea va avea loc sâmbătă, la ora 10. Vom avea un invitat suplimentar, în persoana premierului Ludovic Orban, care a ținut în mod expres să participe”, a explicat Nica.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: