Muzeu de câteva sute de mii de euro, la Parța. Sanctuarul Neolitic ar putea deveni atracție turistică

parța

Muzeul Național al Banatului vrea să facă la Parța, unde a fost descoperit un sanctuar neolitic unic în România, un nou muzeu. Sunt bani europeni pentru asta, parte a unui proiect realizat în colaborare cu Municipalitatea Novi Knezevac, Serbia.

Consiliul Județean Timiș este partener lider al proiectului „Valorificarea potențialului siturilor arheologice Parța și Majdan pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră Banat”. Vorbim de o finanțare de 665.303,61 euro, este asigurată prin Programul Interreg România-Republica Serbia. Banii sunt, pe partea română, pentru valorificarea sanctuarului neolitic descoperit la Parța, respectiv crearea unui muzeu. Proiectul este derulat în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și Municipalitatea Novi Knezevac, Serbia.

„Consider foarte important acest obiectiv și sper să reușim să pornim lucrările și să le ducem la bun sfârșit. Turismul poate fi o importantă axă de dezvoltare. Nu avem atâtea avantaje geografice precum alte zone, dar, cu puțină creativitate, putem avea o ofertă bogată la nivelul județului, care să completeze, de exemplu, experiența celor care aleg să viziteze Timișoara. Proiectul de la Parța se alătură demersurilor noastre de revitalizare a Surducului sau de creare a unui brand la Margina”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Punct de atracție pentru turiști

Muzeul Național al Banatului, administrat de CJ Timiș, se va ocupa de găsirea unui proiectant și a unui constructor pentru viitorul punct muzeal de la Parța. „Odată finalizat, muzeul de la Parța va fi un punct de atracție extrem de important pentru întreaga țară, nu doar pentru regiune. Tot aici va fi și o bază de cercetare, care va permite continuarea cercetării sitului arheologic de la Parța”, explică, la rândul lui, Claudiu Ilaș, directorul MNAB.

Pe partea sârbă, Municipalitatea Novi Knezevac va realiza materialele promoționale și o monografie a siturilor arheologice din zona transfrontalieră. În plus, proiectul vizează recondiționarea sanctuarului de la Majdan, precum și lucrările de reconstrucție a fundației unei biserici din secolul XIII. Situl de la Majdan este, în prezent, parțial acoperit și conservat. Noile puncte de interes arheologic vor fi incluse într-un produs turistic transfrontalier care va include și o hartă cu trasee ciclistice. Ele vor fi promovate de ambele părți ale graniței, la târguri și către agențiile de turism.

Unic în România

Sanctuarul Neolitic de la Parţa are peste 6.000 de ani, este unicul de acest fel din România și unul dintre puținele din Europa. El face parte dintr-o așezare neolitică și are, „in situ”, o formă rectangulară, cu o lungime de 11,5 m şi o lăţime de șase metri. În partea anterioară se afla altarul, cu o statuie dublă, reprezentând o zeitate feminină şi un taur, simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii. Studiile au arătat că într-o singură zi din an, la data echinocţiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în Camera Altarului şi se poziţiona pe capul de taur al statuii monumentale. Acest fapt arată că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca şi rolul de calendar.

About Post Author