28 septembrie 2020

Florin Piersic joacă din nou la Timișoara. „Străini în noapte”, în Parcul Rozelor

florin piersic

Florin Piersic și Medeea Marinescu

Anulat în primăvară, din cauză de pandemie, spectacolul „Străini în noapte” se joacă în toamnă, în aer liber. Florin Piersic și Medeea Marinescu revin la Timișoara, în Parcul Rozelor, pentru o (re)întâlnire specială cu publicul.

Admiratorii actorului Florin Piersic îl pot revedea la Timișoara, într-un cadru special. E prima reprezentație din această ciudată stagiune a spectacolului „Străini în noapte”, programată în Parcul Rozelor. Luni, 21 septembrie, de la ora 19,30, Florin Piersic și Medeea Marinescu vor juca, pe scena Teatrului de Vară, piesa lui Eric Assous, regizată de Radu Beligan.

Florin Piersic joacă un rol parcă anume scris pentru el: cel al eternului seducător. La Paris, acest rol a fost jucat Alain Delon. Pierre este un director adjunct de vânzări care rămâne singur pentru câteva zile, în timp ce soţia şi fiul adolescent sunt plecaţi în vacanţă. Într-un bar o întâlneşte pe Juliette, o tânără care-i acceptă invitaţia de a bea un pahar la el acasă. Identitatea adevărată a lui Juliette rămâne un mister. Din această enigmă, răsturnările de situație și fina țesătură de minciuni se naște tensiunea spectacolului.

Spectacolul cu săli arhipline mereu la Timișoara, este jucat pentru prima dată în Parcul Rozelor. Decorul spectacolului este opera lui Puiu Antemir, costumele sunt creația renumitului designer Irina Schrotter. Ilustrația muzicală este realizată de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Biletele pentru spectacolul „Străini în noapte” costă, în funcție de loc, între 70 și 100 de lei și au fost puse în vânzare la Agenția Operei. Foarte important: cei care au cumpărat bilete pentru spectacolul anulat în primăvară din cauza pandemiei de Covid 19 le pot revalida acum, pentru spectacolul din Parcul Rozelor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: