Fântâna cu Pești nu se repară peste vară. De dragul timișorenilor, șantierul începe la toamnă

fântâna cu pești

Șantierul de la Fântâna cu Pești s-a terminat în doi timpi și trei mișcări. Temporar, peste vară, ca să se poată bucura toată lumea de jocurile de apă și lumini. Decizia a fost luată de primarul Timișoarei, care spune că se va lucra din nou în toamnă.

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, Fântâna cu Pești a fost împrejmuită cu placaj, iar reprezentanții PMT spuneau că a început șantierul de reabilitare. N-a durat însă prea mult, astfel că acum fântâna funcționează la fel ca înainte. Primarul Timișoarei are o explicație: „Când i-am întrebat pe cei de la firmă cât durează lucrările, eu le-am dat dispoziție să dea jos împrejmuirea respectivă, că doar n-o să lăsăm orașul peste vară cu acel țarc acolo, în loc să se bucure lumea de aspectul frumos al fântânii. În toamnă se vor relua lucrările. S-au sistat acum, eu le-am dat dispoziție. Este absurd ca peste vară, când lumea iese, se bucură de oraș, acolo să găsească o împrejmuire. Acolo e o intervenție capitală, trebuie schimbate pompele, deci este o lucrare mai amplă. Aceste pompe încă mai funcționează, cu nevoie unor intervenții de reparații curente”.

Ar fi trebuit să se lucreze de anul trecut

Contractul pentru reabilitarea unuia dintre simbolurile orașului a fost semnat în iunie 2019. proiectarea și execuția au fost câștigate la licitație de SC JDA Consult SRL, la un preț de 644.487 lei, cu TVA. Execuția propriu-zisă este estimată să dureze 10 luni. „Se impun lucrări de reabilitare datorită degradării avansate a bazinului fântânii, a căminului tehnic și a instalațiilor hidraulice exterioare (…) Lucrările propuse au ca scop reabilitarea construcției din punct de vedere structural, al finisajelor, instalațiilor electrice, hidraulice și a racordurilor, cu păstrarea arhitecturii și dimensiunilor geometrice”, scria în anunțul de licitație.

Se poate interveni și iarna

Se va lucra, spune edilul șef, iarna. „Eu de dragul timișorenilor și al oaspeților Timișoarei am vrut ca, peste vară, această fântână să fie la vedere și să întregească imaginea superbă a Pieței Victoriei. Se va lucra iarna, unele lucrări pot fi făcute, că nu e nevoie de apă, se pot schimba pompele, de apă e nevoie numai când se fac testele. Toate intervențiile, schimbare de conducte, de sistem electronic, toate se pot face. Bineînțeles, va trebui refăcută fântâna propriu-zisă, partea de construcție. Ați văzut că sunt multe ciobiri pe acolo. Încercăm să terminăm cât mai repede”, ne-a mai declarat acesta.
Fântâna cu Pești a fost construită în 1957 și, inițial, avea forma unei stele în cinci colțuri, pe care erau postați pești din bronz.

About Post Author