25 octombrie 2020

E oficial: se înființează Poliția Animalelor

poliția animalelor

În două luni, în România va fi complet funcțională Poliția Animalelor. Anunțul a fost făcut joi, la Timișoara, de ministrul de Interne, Marcel Vela. Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, înființarea acestei instituții.

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, ordonanța de urgență privind înființarea Poliției Animalelor. Proiectul a fost supus, în această vară, dezbaterii publice și acum va fi pus în practică. „Am discutat cu toți cei care sunt implicați în acest domeniu, cu asociații pentru protecția animalelor, cu specialiști în domeniu, am discutat cu atașați pe afaceri interne care sunt detașați la reprezentanțele noastre diplomatice din alte state. Am analizat tot ceea ce există la această oră în alte legislații”, a declarat, joi, la Timișoara, ministrul de Interne, Marcel Vela.

OUG urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. „Poliția Animalelor va avea 488 de angajați, plus 88 de medici veterinari. Va avea structuri în toate județele și vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. În următoarele 60 de zile, acesta este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea va fi operațională în toată țara. Am prevăzut în proiectul de investiții și autoutilitare pentru Poliția Animalelor, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie”, a mai spus Vela.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: