5 iulie 2020

De la 1 iulie pornesc zborurile de vacanță de la Timișoara. Primele curse, spre Grecia

vacanță

Operatorii de turism nu au renunţat la ideea de a organiza, și în acest an, curse charter de vacanţă cu zbor direct de la Timişoara. Se va zbura spre Grecia cu începere de la 1 iulie, iar din 16 iulie se va putea ajunge cu avionul și la Constanța.

Turiştii care vor să-și petreacă vacanţa în Grecia vor putea zbura de la Timișoara spre

  • Rhodos – un zbor pe săptămână (miercuri) în perioada 1 iulie – 30 septembrie
  • Skiathos – un zbor pe săptămână (sâmbătă) în perioada 4 iulie – 3 octombrie
  • Creta – un zbor pe săptămână (luni) în perioada 6 iulie – 28 septembrie

Din 16 iulie, spre Creta va fi introdus un al doilea zbor săptămânal, în fiecare joi. De la finalul lunii iulie, respectiv începutul lui august, vor porni charterele și spre Antalya, cu trei zboruri pe săptămână.

Locuitorii din vestul ţării vor putea ajunge și la Marea Neagră. În perioada 16 iulie – 30 august, Tarom va zbura spre Constanța, de la Timișoara, de două ori pe săptămână, joi şi duminică.

„Turiştii care au avut programată o vacanţă în prima jumătate a sezonului estival, pe care, din păcate, nu au avut ocazia să şi-o petreacă pot alege, fie una dintre destinaţiile disponibile în cea de-a doua jumătate a verii, spre Grecia sau Marea Neagră, fie o vacanţă pe plajele însorite din Egipt sau Tunisia, spre care sunt planificate zboruri în toamna acestui an”, spune Daniel Idolu, directorul AIT.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: