Credeți că pe Champs Elysees face cineva grătare? Robu explică de ce a dat nota internă: Am o autoritate în oraș

manele

Vom avea o hotărâre de consiliu local bazată pe celebra notă internă care interzice mititeii și manelele pe domeniul public. Până atunci, primarul Nicolae Robu spune că oricum se vor vedea efectele notei interne, deși aceasta nu are putere de lege. Cât sunt amenzile? Vor constata cei care încalcă „regulile lui Robu”. Oricum, ca să fie clar: în Timișoara e voie cu manele. Acasă sau în spații închise.

Nota internă care interzice manelele și grătarele pe domeniul public va produce efecte în Timișoara. Este ceea ce susține primarul Nicolae Robu. potrivit căruia, totuși, nu va fi nevoie de… amenzi. Lucrurile se vor regla de la sine. „Chiar așa va fi cum scriu acolo. La nevoie va fi și un HCL, dar nu va nevoie de niciun HCL. Se vor respecta cele spuse de mine acolo, așa, pur și simplu, pentru că eu am o autoritate și dacă n-aș fi pus pe hârtie. S-ar fi respectat în oraș. Veți vedea că nu va fi cazul să amendăm pe nimeni, pentru că oamenii vor înțelege că așa este corect să se întâmple lucrurile, cum am scris eu acolo (…) nu mai vorbesc de favorabilitatea arătată de cetățeni”, spune edilul șef.

E despre cum purtăm de grijă orașului

Robu a dat din nou exemplul fumului de mititei de la ultima ediție Festivalului Vinului. „Vi se pare normal ca în aceste locuri publice… în parcarea Modex, la doi pași de Operă, să se degaje un fum și mirosuri, așa cum s-a întâmplat la Festivalul Vinului? (…) Am umblat în toată zona, de la catedrală până în Piața Libertății, era fum, era miros foarte puternic de toate felurile, nu e locul. Haideți să lăsăm populismele la o parte și să spunem lucrurilor pe nume (…) Nu vreau să fiu înțeles greșit.

Unii m-au interpretat greșit, poate și pentru că sunt universitar, abordare elitistă, discriminatorie față de alții. Nu e vorba de așa ceva. E vorba despre responsabilitate, despre a purta de grijă orașului, despre a iubi orașul (…) Își închipuie cineva că pe Champs Elysees se pune un grătar și face mici? Despre asta este vorba”, explică primarul. Ce nu spune este cum de s-a ajuns într-o astfel de situație și cine ar fi trebuit să aibă grijă ca ea să nu apară. Nu de alta, dar însuși Robu admite că așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum.

Este total deplasat să se întâmple astfel de lucruri aici. Asta nu înseamnă că am ceva împotriva micilor, cârnaților, purceilor la proțap, salivez de-a dreptul când vorbesc. Chiar îmi plac. Cum să am ceva împotriva celor care consumă așa ceva, când eu sunt cot la cot cu ei? Îmi plac foarte multe acestea (…) dar nu trebuie ca ele să fie produse acolo, datorită consecinței producerii lor acolo. Se poate găti în parcarea de la Modex, voi consuma acolo, există cuptoare electrice, ustensile de preparat mâncare pe gaz. Dar să vii să faci foc cu cărbune acolo și să sfârâi carnea și să degaji în atmosferă mirosul acela și un fum îmbâcsit este inadmisibil.
Nicolae Robu, despre mititeii prăjiți pe domeniul public

Nu știm cum funcționează, dar să nu ne pierdem în „chichițe”

Robu continuă să susțină că nota sa internă are efecte în viața orașului. Edilul șef afirmă că n-a făcut decât să dea „o direcție de conduită” și refuză să intre în detalii de natură juridică. „Știu de ce am făcut nota internă, nu vreau să discut despre aceste lucruri. Nu mă pierd în detalii. Deocamdată este în vigoare ce am făcut eu și cine vrea să conteste n-are decât să meargă în conteste. Am făcut tot ce trebuie și nu vreau să discut detalii, pentru că nu-și are rostul. Lucrurile au și un spirit al lor. Am dat o direcție de conduită și am indicat spiritul în care trebuie să se întâmple lucrurile în acest oraș (…) Nu ne pierdem cu chichițe avocățești. Cei care încalcă vor vedea cât este amenda”, a mai declarat primarul.

Respect pentru cei care iubesc manelele

Ce urmează? Probabil o hotărâre de consiliu local, care să pună toate detaliile în ordine. Robu e categoric însă: nu mai vrea manele pe domeniul public! „Pe domeniul public noi trebuie să dăm aprobări pentru orice eveniment. Dacă se va cere să se organizeze în Timișoara un festival de manele pe domeniul public, cu tot respectul… eu îi respect pe cei care iubesc manelele, pentru că e dreptul lor să aibă aceste preferințe.

Eu îl respect și pe Lică Băiat Fin (cel care i-a făcut dedicații în Piața Traian – n.r.), pentru că el, săracul, așa a înțeles să-și arate respectul față de mine. N-am nimic nici cu Guță, nici cu Salam, cu Vijelie, cu Adi Minune, nu am nimic cu niciunul dintre ei. Sunt artiști, au un segment de fani ai muzicii lor, ai interpretării lor, suntem într-o societate liberă, nu-i nicio problemă. Atâta tot că nu se vor aproba în aer liber”, a mai declarat primarul Timișoarei.

Oare chiar credeți că cetățenii cei mulți ai Timișoarei sunt de partea mea în povestea asta sau împotrivă? Dacă ar fi înțeles corect ce am spus eu, și iubitorii de manele nu ar fi fost împotriva mea.
Nicolae Robu

Recapitulăm: în Timișoara nu vor fi interzise manelele, ci doar interpretarea lor pe domeniul public. De ce? Pentru că nu e în spiritul Timișoarei și al viitoarei Capitale Europene a Culturii. „Noi nu interzicem tipul de muzică, aici iar a fost o denaturare totală. Există un spirit al lucrurilor și un bun simț (…) Poate să se cânte orice, nu am nimic, nu am interzis manelele, am spus că nu se vor cânta în spațiul public deschis.

Ar fi în discordanță cu spiritul orașului, cu poziția orașului de Capitală Europeană a Culturii. Alte genuri, chiar dacă sunt discutabile ca și mesaj, ca și lexic, dacă vreți, lumea nu s-a poziționat împotriva lor, pe când față de manele există o poziționare negativă (…) Cum ar fi privit dacă pe scena din fața Operei din Timișoara s-ar cânta manele? Ce ar ieși?”, își continuă Nicolae Robu explicațiile.

Unul dintre artiștii invitați la Târgul de Crăciun de la Timișoara este Mihai Trăistariu, care are în repertoriu și mult blamatele manele. După ce a ascultat câteva acorduri din piesa „Maneaua mea”, Robu a tras concluzia: „Dacă îndrăznește să cânte asta, va suporta consecințele! Nu are ce căuta cu muzică de genul acesta în concerte în aer liber”. Când va apărea proiectul de HCL care va trece „pe curat” nota internă emisă în această săptămână vom vedea. Până atunci… să acționăm în spiritul lucrurilor! După cum le înțelege fiecare.

About Post Author