Covid și la Liceul „William Shakespeare”. O învățătoare confirmată, patru în izolare, restul testate marți

școli

O învățătoare de la Liceul „W. Shakespeare” are Covid. Alte patru sunt în izolare, iar celelalte 11 au fost testate marți dimineață. Unitatea de învățământ a început anul școlar în scenariul verde.

Învățătoarea a fost depistată cu Covid-19 chiar în prima zi de școală, spre după-amiază. Alte patru sunt izolare la domiciliu: una pentru că soțul ei este deja infectat, iar celelalte trei pentru că sunt considerate „contacți” direcți ai celei depistate luni. „Elevii din cele cinci clase vor sta acasă timp de 14 zile. Doar o învățătoare este infectată”, spune inspectorul școlar general Marin Popescu. Potrivit acestuia, nici dăscălița cu Covid, nici cea care are soțul bolnav nu au intrat în contact cu elevii.

S-a decis testarea și celorlalte 11 învățătoare. „Au fost testat azi-dimineață (marți – n.r.) celelalte învățătoare. Clasele I-IV sunt într-o clădire separată de clasele de gimnaziu”, explică viceprimarul Dan Diaconu. De altfel, părinții au fost anunțați de învățătoare să aducă, marți, copiii la școală mai târziu. „Am primit mesaje să ducem copiii de la ora 9, în loc de ora 8, pentru că se merge la testare. Ce părinte normal și-ar duce copilul la școală în aceste condiții?”, spune unul dintre aceștia.

Liceul „William Shakespeare” era una din cele 28 de școli din Timișoara la care s-a optat pentru scenariul verde. Școala Gimnazială 19, tot pe scenariu verde inițial, a fost închisă duminică seară, după ce 3 învățătoare au fost confirmate cu Covid.

About Post Author