25 octombrie 2020

Călin Dobra nu poate vota. Nu i se va aduce urna mobilă, pentru că are Covid

călin dobra

Președintele Consiliului Județean Timiș, candidat PSD pentru un nou mandat, nu va putea vota. Călin Dobra are Covid și, deși a cerut urma mobilă, aceasta nu va veni la adresă. Cei de la secția de votare nu vor să riște o eventuală infectare. Și nu pot fi sancționați pentru refuz.

Călin Dobra ar fi trebuit să voteze la Secția 227 din Lugoj. Pentru că are Covid și nu poate ieși din casă, el a cerut urna mobilă. Surpriza a venit sâmbătă seară, când i s-a comunicat că solicitarea sa nu va fi onorată. „S-a decis, de către membrii secției de votare, că nu va fi trimisă urna mobilă. Au invocat că se tem să nu se infecteze. Mi se pare un abuz. Durează doar câteva minute să votezi și urma să se întâmple în aer liber. Toată lumea urma să poarte mască”, ne-a declarat Dobra.

Candidatul PSD la președinția CJ Timiș a postat și pe Facebook o reacție, spunând că „tind să cred că e rea voință, o încălcare grosolană a legii și un pretext pentru a-mi îngrădi mie și altor zeci de mii de oameni aflați în aceeași situație, un drept prevăzut de Constituție”.

Cel mai interesant este însă că refuzul de a merge cu urna mobilă la cei cu coronavirus nu poate fi sancționat. Potrivit reprezentanților Biroului Electoral Județean, Legea 115 nu prevede niciun fel de sancțiuni pentru cei care refuză să se deplaseze cu urna mobilă, dacă aceștia invocă motive de sănătate.

1 thought on “Călin Dobra nu poate vota. Nu i se va aduce urna mobilă, pentru că are Covid

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: