24 octombrie 2020

Acasă în Banat, la o nouă campanie. Dar din dar, pentru cei mai puțin norocoși

acasă în banat

Trăim vremuri complicate, în care unii dintre semenii noștri au dificultăți în a duce un trai normal. Putem da o mână de ajutor unor familii mai puțin norocoase, pentru ca și ele să aibă parte de sărbători un pic mai liniștite. Asociația Acasă în Banat a gândit o campanie de suflet.

Asociația Acasă în Banat, cu susținere de laFundația Comunitară Timișoara și Alergotura, prin fondul „Solidari în fața COVID-19”, pornește, în aceste zile, o campanie de susținere a familiilor defavorizate. Vorbim despre familii aflate în pragul sărăciei din mediul rural din județele Timiș și Caraș-Severin. În multe cazuri, adulții sunt în șomaj, le-au scăzut veniturile sau, pur și simplu, nu au pe nimeni care să-i ajute. Acum, o putem face noi.

„Am primit foarte multe semnale că în zona rurală sunt destule familii care au ajuns în situații extreme, fără venituri sau cu venituri mult reduse. Sunt bătrâni care nu se descurcă în perioada asta și au ajuns la limita sărăciei. Am decis să dăm o mână de ajutor acestor familii”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Persoanele fizice pot ajuta prin donarea de alimente neperisabile ambalate. Persoanele juridice pot face sponsorizări, constând în alimente aflate în termen de valabilitate. Toate donațiile se vor face cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială. Pachetele vor conține legume și fructe, cozonac, conserve, produse de bază și produse de igienă, săpun, detergenți. În limita posibilităților, asociația va încerca să ofere familiilor și măști de protecție.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de e-mail. Se pot face și donații în contul Asociației în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: